Articolul 3
Art. 3 din DECIZIE nr. 182/1999/CE din 22 decembrie 1998 cu privire la cel de al cincilea program-cadru al Comunităţii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi activităţi demonstrative (1998-2002)
1. Cel de al cincilea program-cadru va fi pus în aplicare prin opt programe specifice, patru dintre ele corespunzând celor patru teme ale primei activități a Comunității, trei fiind legate de activitățile a doua, a treia și, respectiv, a patra ale Comunității, și al optulea este un program specific pentru Centrul Comun de Cercetare.
Comunitățile științifice, industriale și de utilizatori vor fi strâns implicate pe parcursul acestui proces de implementare.
Fiecare program specific va specifică obiectivele sale precise, ținând seama de obiectivele sale științifice și tehnologice prezentate în anexa nr. II, va defini regulile detaliate de implementare, va fixa durata sa și va asigura mijloacele considerate necesare.
Comisia va stabili și va publică pe răspundere proprie un manual de proceduri operaționale și directive pentru selectarea acțiunilor de cercetare și dezvoltare tehnologică.
2. Punerea în aplicare a celui de al cincilea program-cadru poate da naștere, acolo unde este necesar, unor programe suplimentare în sensul art. 130 k) din tratat, unor participări ale Comunității la programe de cercetare și dezvoltare realizate de diverse state membre în sensul art. 130 l) sau înființării de întreprinderi comune sau orice alta structura în sensul art. 130 n). Ea poate da naștere, de asemenea, cooperării cu tari terțe sau cu organizații internaționale în înțelesul art. 130 m).