Articolul 7
Art. 7 din ORDONANTA nr. 60 din 30 ianuarie 2000 privind reglementarea activităţilor din sectorul gazelor naturale
- Capitolul 2 Producţia
Producătorii de gaze naturale au, în principal, următoarele drepturi:
a) sa încaseze contravaloarea gazelor naturale vândute și sa recupereze prin tarife corespunzătoare contravaloarea serviciilor prestate;
b) să aibă acces la rețelele de transport și de distribuție a gazelor naturale, în condițiile prezentei ordonanțe, și, după caz, sa suporte în mod echitabil efectele dezvoltarilor de rețele;
c) sa înființeze și sa mențină un sistem propriu de telecomunicații sau să se racordeze la cele existente pentru a avea legătură între capacitatile sale de producție cu consumatorii și cu dispeceratele;
d) să solicite desființarea construcțiilor și a obiectivelor amplasate nelegal în zona de protecție, precum și a celor care nu respecta distanțele de siguranță față de instalațiile și construcțiile proprii, prevăzute prin normativele tehnice în vigoare;
e) să obțină culoar de trecere pentru conductele de legătură a capacităților sale de producție cu sistemele de transport și/sau de distribuție, în condițiile legii;
f) sa elaboreze prescripții și norme tehnice specifice activității proprii;
g) sa înființeze acces temporar la obiectivele sale care nu au acces permanent, în caz de necesitate.