Articolul 2
Art. 2 din ORDONANTA nr. 60 din 30 ianuarie 2000 privind reglementarea activităţilor din sectorul gazelor naturale
- Capitolul 1 Dispoziţii generale
(1) Obiectivele prezentei ordonanțe au la baza următoarele principii:
a) protejarea intereselor legitime ale consumatorilor;
b) promovarea și asigurarea competitiei pe piața de gaze naturale;
c) asigurarea condițiilor de liberalizare graduala a pieței gazelor naturale și a accesului la sistemele de transport și de distribuție a gazelor naturale;
d) creșterea eficientei energetice în sectorul gazelor naturale;
e) transparenta prețurilor și a tarifelor la gazele naturale;
f) interconectarea sistemului național de transport de gaze naturale la sistemele europene;
g) operarea sistemelor de transport și de distribuție în condiții de siguranță și eficienta;
h) atragerea de surse noi de gaze naturale atât de pe piața interna, cat și de pe piața internationala;
i) asigurarea capacităților de inmagazinare a gazelor naturale atât pentru nevoile curente, cat și pentru cele strategice;
j) aplicarea măsurilor privind protecția mediului înconjurător;
k) stimularea participării sectorului privat, a investitorilor autohtoni și străini la activitățile din sectorul gazelor naturale.
(2) Obiectivele menționate la alin. (1) se realizează de Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) și prin ceilalți agenți care acționează pe piața de gaze naturale potrivit statutului, competentelor și atribuțiilor lor stabilite prin acte legale.
Definirea unor termeni