Articolul 11
Art. 11 din ORDONANTA nr. 60 din 30 ianuarie 2000 privind reglementarea activităţilor din sectorul gazelor naturale
- Capitolul 3 Transportul
Transportatorul de gaze naturale are obligația de a asigura:
a) operarea și întreținerea SNT în condiții de siguranță, eficienta și de protecție a mediului înconjurător și de a contribui, potrivit convențiilor încheiate cu autoritățile competente, la reabilitarea și dezvoltarea acestuia;
b) accesul producătorilor, furnizorilor și al consumatorilor eligibili la SNT în condiții egale și nediscriminatorii, în limitele capacităților de transport și cu respectarea regimurilor tehnologice;
c) echilibrul fizic al SNT, respectiv planificarea, coordonarea, supravegherea, controlul și analiza funcționarii SNT în condiții de siguranță;
d) elaborarea și aplicarea regimurilor optime de transport, livrare și inmagazinare pentru cantitățile de gaze naturale notificate de producători, furnizori și/sau de consumatori, pentru o anumită perioada;
e) elaborarea convențiilor tehnice de exploatare cuprinzând principalele condiții tehnice care trebuie îndeplinite de furnizor, transportator și consumator, inclusiv de către instalațiile și procedurile acestora, în vederea executării în bune condiții a contractelor de transport și de inmagazinare a gazelor naturale, precum și a celor de vânzare-cumpărare a gazelor naturale;
f) elaborarea și actualizarea convențiilor tehnice de exploatare în zona de granita, în cazul în care furnizorul este un exportator de gaze naturale în România sau își tranziteaza gazele naturale pe teritoriul României; în mod similar se procedează în cazul în care un cumpărător de gaze naturale dintr-o alta țara își tranziteaza gazele naturale pe teritoriul României;
g) păstrarea confidențialității informațiilor comerciale obținute în cursul desfășurării activității sale;
h) furnizarea de informații rezonabile celorlalți operatori din sectorul gazelor naturale, în vederea realizării condițiilor de operare sigura și eficienta a sistemelor de producție, inmagazinare și distribuție;
i) întocmirea și urmărirea bilanțului de gaze naturale intrate și ieșite în și din sistem;
j) elaborarea planurilor de perspectiva privind transportul și inmagazinarea gazelor naturale, în concordanta cu stadiul actual și cu evoluția viitoare a consumului de gaze naturale; în acest scop părțile interesate în transportul gazelor naturale vor furniza datele necesare.
Drepturile transportatorului