Articolul 3
Art. 3 din ORDONANTA nr. 55 din 30 ianuarie 2000 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agroalimentare
(1) Organizația interprofesionala pe produs este persoana juridică română de drept privat, de interes public, cu caracter profesional, cu statut juridic de asociație, fără scop lucrativ, constituită potrivit procedurii și în condițiile legii în vigoare la data constituirii.
(2) Organizația interprofesionala pe produs este formată prin asocierea organizațiilor profesionale fără scop lucrativ, cu personalitate juridică, de pe filiera producerii, prelucrării, transportului, depozitarii, distribuției și comercializării produselor agroalimentare, constituite în condițiile legii în vigoare.
(3) Fiecare organizație profesională din cadrul organizației interprofesionale pe produs trebuie să fie reprezentativa în cadrul filierei produsului respectiv, din punct de vedere al importantei economice, al numărului de membri și potrivit statutului organizației interprofesionale pe produs.