Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional

Articolul 15

Articolul 15

Art. 15 din ORDONANŢĂ nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional

  1. Capitolul III Instituții și organisme de specialitate cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului arheologic

(1) Componenta nominala a Comisiei Naționale de Arheologie este aprobata prin ordin al ministrului culturii și cultelor, dintre specialiștii în domeniu, propuși în conformitate cu prevederile prezentului articol.

(2) Membrii Comisiei Naționale de Arheologie au un mandat de 2 ani, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată, și sunt propuși conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național, de către:

a) Comisia Națională de Arheologie;

b) Academia Română, prin institutele sale de specialitate;

c) facultățile și institutele de cercetare de specialitate din domeniul învățământului;

d) Ministerul Culturii și Patrimoniului Național;

e) muzeele și asociațiile profesionale în domeniu, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național.

(la 15-02-2011, Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de )

(3) Președintele Comisiei Naționale de Arheologie este numit prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național pentru un mandat de 2 ani

(la 15-02-2011, Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de )

(4) Ministrul culturii și cultelor aproba prin ordin propunerea Comisiei Naționale de Arheologie cu privire la președintele acesteia sau o poate respinge, motivat, o singură dată. Dacă prin votul a două treimi din numărul membrilor săi Comisia Națională de Arheologie își menține propunerea inițială, ministrul culturii și cultelor are obligația sa o aprobe prin ordin. Dacă nu sunt întrunite cele două treimi, ministrul culturii și cultelor solicită Comisiei Naționale de Arheologie o nouă propunere.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 15.02.2011

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 9 februarie 2011

    (la 15-02-2011, Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 9 februarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 15 februarie 2011. )

    Vezi actul modificator
  2. 15.02.2011

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 9 februarie 2011

    (la 15-02-2011, Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 9 februarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 15 februarie 2011. )

    Vezi actul modificator