Articolul 8
Art. 8 din ORDONANTA nr. 41 din 30 ianuarie 2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN)
(1) ANRGN este condusă de un președinte și un vicepreședinte, funcționari publici, numiți prin ordin al ministrului industriei și comerțului pentru o perioadă de 5 ani. Președintele reprezintă ANRGN în relațiile cu terții.
(2) Calitatea de președinte și de vicepreședinte este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice, cu excepția activității didactice, în condițiile legii. Președintelui și vicepreședintelui le sunt interzise exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităților de comerț și participarea la administrarea sau la conducerea unor societăți comerciale, regii autonome sau a unor organizații cooperatiste.
(3) Mandatele președintelui și vicepreședintelui încetează:
a) la expirarea duratei;
b) prin demisie;
c) prin imposibilitate de exercitare a mandatului, constând într-o indisponibilitate pe o perioadă mai mare de 60 de zile consecutive;
d) la survenirea unei incompatibilități dintre cele prevăzute la alin. (2);
e) prin revocare de către autoritatea care i-a numit;
f) prin deces.
(4) În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite decizii.
(5) Ordinele și deciziile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) Deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ în condițiile legii, în temen de 30 de zile de la data la care au fost notificate părților interesate sau de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, dacă au caracter normativ.