Articolul 9
Art. 9 din ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2000 privind implementarea standardelor internaţionale pentru siguranţa navelor, prevenirea poluarii şi asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţa la bordul navelor maritime sub pavilion străin care utilizează porturile sau instalaţiile româneşti din largul marii, care operează pe sau deasupra platoului continental românesc
(1) Autoritatea competența trebuie să se asigure ca toate deficientele confirmate sau descoperite în timpul inspecției sunt remediate în conformitate cu prevederile convențiilor aplicabile.
(2) În cazul unor deficiente care pun în pericol, în mod obiectiv, siguranța, sănătatea sau mediul, autoritatea competentă, prin nota scrisă, va lua măsura reținerii navei sau a stoparii operațiunilor. Nota scrisă privind reținerea navei sau stoparea operațiunilor va fi comunicată imediat comandantului navei și reprezentantului proprietarului ori, după caz, operatorului navei în România. Nota scrisă privind reținerea navei sau stoparea operațiunilor va fi retrasă numai atunci când pericolul este înlăturat ori atunci când autoritatea competentă hotărăște ca nava poate pleca sau ca operațiunile pot fi terminate fără nici un risc pentru siguranța și sănătatea pasagerilor ori a echipajului, fără a prezenta un pericol pentru alte nave sau un pericol de poluare a mediului marin.
(3) În circumstanțe excepționale, atunci când starea generală a unei nave este în mod evident substandard, autoritatea competentă poate suspenda inspecția acesteia până când comandantul, proprietarul sau operatorul navei ori reprezentanții acestora au luat măsurile necesare în vederea conformarii cu prevederile corespunzătoare ale convențiilor aplicabile.
(4) În cazul în care autoritatea competentă a luat măsura reținerii navei, aceasta va informa imediat, prin nota scrisă, administrația statului de pavilion și consulul sau, în absenta acestuia, următorul reprezentant diplomatic al statului de pavilion despre toate circumstanțele în care a fost emisă nota de reținere a navei. Acolo unde este necesar va fi informată și societatea de clasificare responsabilă de eliberarea certificatelor statutare ale navei.
(5) Prevederile prezentei ordonanțe nu vor aduce atingere nici unor prevederi adiționale ale convențiilor aplicabile cu privire la procedurile de notificare și de raportare referitoare la controlul statului portului - PSC.
(6) În exercitarea controlului statului portului - PSC, conform prevederilor prezentei ordonanțe, autoritatea competentă va face tot posibilul pentru a evita reținerea sau întârzierea nejustificată a unei nave. Dacă o nava este reținută sau intarziata în mod nejustificat, proprietarul ori operatorul acesteia are dreptul la despăgubire pentru orice pierdere sau prejudiciu suferit. În toate aceste cazuri proba reținerii sau întârzierii nejustificate a navei este în sarcina reclamantului.
(7) Autoritatea care a luat măsura reținerii navei sau stoparea operațiunilor este direct răspunzătoare dacă această măsură se dovedește ca a fost luată în mod nejustificat.
(8) În cazul în care comandantul, proprietarul sau agentul unei nave notifica autorității competente, înainte sau imediat după intrarea navei în port, orice deficiente ale navei care intra sub incidența convențiilor aplicabile, a căror remediere urmează să fie facuta înainte de plecarea navei din port, reținerea acesteia va fi hotărâtă numai dacă deficientele care o justifica au fost descoperite după ce comandantul a anuntat ca nava este pregatita pentru inspecție. Aceeași procedura va fi aplicată atunci când autoritatea competentă primește notificarea ca nava este programata în vederea efectuării inspecțiilor de clasa sau a celor conforme prevederilor legislației statului pavilionului.