Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

Articolul 84

Articolul 84

Art. 84 din ORDONANTA nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

  1. Capitolul XII Dispoziții tranzitorii și finale

(1) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe registrele persoanelor juridice, aflate la grefa tribunalelor în circumscripțiile cărora funcționează persoanele juridice de drept privat prevăzute de vor fi transmise judecătoriilor în ale căror circumscripții acestea își au sediul.

(la 02-06-2012, Alin. (1) al art. 84 a fost modificat de )

(2) În același termen, registrele uniunilor și federațiilor, aflate la grefa curților de apel în circumscripțiile cărora funcționează uniunile și federațiile prevăzute de , vor fi transmise tribunalelor în circumscripțiile cărora acestea își au sediul.

(3) În vederea constituirii Registrului național prevăzut la art. 73 , în termenul menționat la alin. (1) , instanțele judecătorești sunt obligate să transmită Ministerului Justiției copii de pe registrele asociațiilor și fundațiilor, precum și de pe registrele uniunilor și federațiilor, aflate la grefa acestora.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 02.06.2012

    Modificare

    LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012

    (la 02-06-2012, Alin. (1) al art. 84 a fost modificat de pct. 9 al art. 35 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012, prin înlocuirea unei sintagme. )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.