Articolul 74
Art. 74 din ORDONANTA nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
- Capitolul X Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial
(1) În scopul constituirii și funcționării Registrului național, instanțele judecătorești sunt obligate ca, din oficiu, să comunice electronic Ministerului Justiției copii de pe hotărârile judecătorești rămase definitive privind constituirea, modificarea și încetarea oricărei asociații, fundații sau federații, precum și de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a fiecărei hotărâri judecătorești. În același termen, instanțele judecătorești vor efectua transferul înscrierilor cuprinse în registrele speciale ținute de acestea către serverul central instalat la sediul Ministerului Justiției.
(la 21-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 74, Capitolul X a fost modificat de )
(2) Asociațiile și fundațiile recunoscute ca fiind de utilitate publică sunt obligate să comunice Ministerului Justiției, în extras, copii de pe rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale, însoțite de dovada eliberată de Regia Autonomă «Monitorul Oficial» că s-a solicitat publicarea acestora și în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(la 28-07-2005, Alin. (2) al art. 74 a fost modificat de )