Articolul 15
Amendamente la limitarea sumelor
Art. 15 din ORDONANTA nr. 15 din 27 ianuarie 2000 pentru aderarea României la Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992
- Anexa 2
1. La cererea a cel puțin unei pătrimi din numărul statelor contractante, orice propunere de modificare a limitelor răspunderii, astfel cum sunt descrise la art. V paragraful 1 din Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, va fi comunicată de secretarul general tuturor membrilor Organizației și tuturor statelor contractante.
2. Orice amendament propus și comunicat conform celor de mai sus va fi supus spre analizare Comitetului legal al Organizației cel mai târziu la 6 luni de la data comunicării lui.
3. Toate statele contractante la Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, vor fi îndreptățite sa participe la lucrările Comitetului legal pentru analizarea și adoptarea amendamentelor, indiferent dacă sunt membre ale Organizației sau nu.
4. Amendamentele vor fi adoptate cu majoritatea a două treimi a statelor contractante prezente și cu drept de vot în Comitetul legal, extinsă conform celor prevăzute la paragraful 3, cu condiția ca cel puțin jumătate din statele contractante să fie prezente la data votării.
5. Când lucrează la o propunere de modificare a limitelor răspunderii, Comitetul legal va ține seama de incidentele anterioare și, în mod special, de numărul pagubelor rezultate, de schimbările în evaluarea monetara și de efectul amendamentului propus asupra costului asigurării. Se va tine seama, de asemenea, și de relația dintre limitele prevăzute la art. V paragraful 1 din Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, și de cele prevăzute la art. 4 paragraful 4 din Convenția internationala pentru stabilirea unui fond internațional de compensare pentru pagubele cauzate de poluarea cu hidrocarburi, 1992.
6a) Nici un amendament la limitele răspunderii, conform acestui articol, nu poate fi luat în considerare înainte de data de 15 ianuarie 1998 și nici la mai puțin de 5 ani de la data intrării în vigoare a prevederilor amendamentului prevăzut la acest articol. Nici un amendament, conform acestui articol, nu va fi luat în considerare înainte ca acest protocol să între în vigoare.
b) Nici o limita nu poate fi majorată în asa fel încât să depășească suma care corespunde limitei stabilite de Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, care este marita cu 6% pe an, calculat pe o baza comuna de la data de 15 ianuarie 1993.
c) Nici o limita nu poate fi marita în asa fel încât să depășească o sumă care corespunde limitei stabilite de Convenția răspunderii, 1969, astfel cum a fost amendata de acest protocol, multiplicata de 3 ori.
7. Orice amendament adoptat în concordanta cu paragraful 4 va fi notificat de Organizație tuturor statelor contractante. Amendamentul va fi considerat ca fiind acceptat la sfârșitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, în afară cazului în care în acea perioada nu mai puțin de o pătrime din numărul statelor care erau state contractante la data adoptării amendamentului de către Comitetul legal a comunicat Organizației că nu accepta amendamentul, caz în care amendamentul este respins și nu va mai avea efect.
8. Un amendament considerat ca fiind acceptat în conformitate cu paragraful 7 va intra în vigoare la 18 luni de la data acceptării lui.
9. Toate statele contractante vor fi obligate de amendament, în afară de cazul în care ele denunta acest protocol, în conformitate cu art. 16 paragrafele 1 și 2, cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea în vigoare a amendamentului. Astfel de denunțare va avea efect când amendamentul intră în vigoare.
10. Când un amendament a fost adoptat de Comitetul legal, dar perioada de 18 luni necesară pentru acceptare nu a expirat încă, un stat care devine stat contractant în timpul acelei perioade va fi obligat de amendament, dacă acesta intră în vigoare. Un stat care devine stat contractant după acea perioada va fi obligat de amendamentul care a fost acceptat în conformitate cu paragraful 7. În cazurile referitoare la acest paragraf un stat devine obligat de un amendament când amendamentul intră în vigoare sau când acest protocol intră în vigoare ulterior pentru acel stat.