Articolul 2
Art. 2 din CONVENŢIE nr. 180 din 22 octombrie 1996 privind durata muncii navigatorilor şi echipajul navelor
- Partea I Scop şi definiţii
În sensul acestei convenții:
a) termenul autoritate competentă desemnează ministrul, serviciul guvernamental sau orice alta autoritate abilitata sa emita regulamente, ordine ori alte instrucțiuni având putere legislativă în materie de durata a muncii sau a odihnei navigatorilor ori în materie de echipaj al navelor;
b) termenul durata muncii înseamnă timpul în care unui navigator îi este cerut să efectueze o munca pentru nava;
c) termenul durata odihnei înseamnă timpul care nu este cuprins în durata muncii; acest termen nu include pauzele de scurta durata;
d) termenul navigator înseamnă orice persoană definită astfel de legislația naționala sau de contractele colective, care este folosită sau angajata în orice calitate la bordul unei nave maritime căreia i se aplică aceasta convenție;
e) termenul armator desemnează proprietarul navei sau orice alta organizație ori persoana, cum ar fi armatorul sau armatorul-chiriaș, care și-a asumat responsabilitatea operarii navei față de armator și care, asumându-și o asemenea responsabilitate, a acceptat sa preia toate sarcinile și responsabilitățile care decurg din aceasta.