Articolul 16
Art. 16 din HOTĂRÂRE nr. 47 din 21 ianuarie 2000 privind salarizarea personalului din Regia Autonomă "Zirom" Giurgiu
- Capitolul 3 Sporuri la salariul de baza
(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul angajat în funcții de execuție sunt ore suplimentare și se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile calendaristice, orele suplimentare se vor plati cu un spor din salariul de baza, după cum urmează:
a) 50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de baza pentru orele ce depășesc primele doua ore și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor legale, nu se lucrează.
(2) Munca peste durata normală a programului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul regiei autonome, fără a se depăși 120 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, consiliul de administrație al regiei autonome poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual.
(3) Orele prestate de personalul care lucrează în tura, în zilele de duminica și în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor legale, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de muncă, stabilit potrivit graficului de lucru, se plătesc cu un spor de 100% din salariul de baza și se aproba de conducătorul unității. Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
(4) Aprobarea efectuării orelor suplimentare se face cu consultarea sindicatelor.