Articolul 32
Art. 32 din REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale
- Capitolul 3 Funcţionarea Curţii
- Secţiunea a 4-a Activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor
Deciziile, hotărîrile și avizele se redactează în scris de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, urmînd ca după aceea să se definitiveze în ședința judecătorilor care le-au pronunțat. Termenul de redactare este de cel mult 20 de zile, iar în cazul deciziilor date în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție nu poate depăși 2 luni de la pronunțare.
Actele Curții, menționate în alineatul precedent, se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a asigura păstrarea la dosar și în mape speciale la arhiva și biblioteca Curții, comunicarea acestora tuturor persoanelor sau organelor pentru care legea prevede comunicarea și trimiterea, dacă este cazul, spre publicare.
Deciziile, hotărîrile și avizele se certifica de președintele Curții sau al completului și de magistratul-asistent care a participat la dezbateri. Ele primesc număr în ordinea înscrierii lor în condica de ședințe, însă separat pentru decizii, hotărîri și avize.
Actele pronunțate de Curte se comunică și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile stabilite prin . De asemenea, Curtea editează culegeri de hotărîri, decizii și alte acte și organizează sistematizarea jurisprudenței.
După întocmirea procedurilor de comunicare a deciziilor, a hotărîrilor sau avizelor, magistratul-asistent va preda dosarele arhivarului-registrator, sub semnatura.
La arhiva se păstrează și cîte un exemplar din fiecare act pronunțat de Curte, în mape speciale de decizii, hotărîri și avize, grupate în ordine numerică, pe ani.