Articolul 20
Art. 20 din ORDONANTA nr. 10 din 21 ianuarie 2000 privind desfăşurarea activităţii de realizare şi de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei de către persoanele fizice şi juridice autorizate pe teritoriul României
- Capitolul 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale
(1) Persoanele autorizate sunt obligate sa plătească Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie următoarele sume:
a) taxa de autorizare, care se plătește anterior autorizării, în condițiile prevăzute de lege, și nu se restituie în cazul refuzului de autorizare;
b) o cota de 5% din onorariile brute încasate ca urmare a desfășurării activităților de specialitate pentru care au fost autorizate.
(2) Sumele încasate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie potrivit alineatului precedent au regim de venituri extrabugetare, sunt destinate realizării obiectului de activitate al acestuia și se vărsa la Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie într-un fond special constituit potrivit legii.
(3) Evidenta onorariilor și modul de încasare a sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b) se vor reglementa prin ordin comun al președintelui Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și al ministrului finanțelor, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe.