Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 14 din 13 ianuarie 2000 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interdepartamentale pentru integrarea României în NATO
(1) Comisia dispune de un secretariat permanent, creat în structura Ministerului Afacerilor Externe și condus de către directorul Direcției NATO, UEO și probleme strategice din cadrul acestui minister.
(2) Secretariatul permanent cooperează îndeaproape cu Direcția integrare europeană și euro-atlantica din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
(3) Secretariatul permanent are ca atribuții principale:
a) pregătirea, cu sprijinul membrilor comisiei, a participării României la dialogul cu NATO și la activitățile din cadrul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic;
b) organizarea reuniunilor comisiei;
c) elaborarea rapoartelor de activitate a comisiei.