Articolul II
Art. II din LEGE nr. 234 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
(1) Inspectorul-șef, inspectorul-șef adjunct și inspectorii judiciari care sunt în cursul exercitării celui de-al doilea mandat sau care au ocupat funcția de conducere ori de execuție pe parcursul a două mandate până la data intrării în vigoare a prezentei legi nu pot ocupa aceeași funcție pentru un nou mandat.
(2) Mandatele în curs de exercitare, inclusiv cele ce se acordă potrivit concursurilor în curs de desfășurare potrivit vechii legi, se mențin pentru durata prevăzută în aceasta.