Articolul 2
Competența celor două autorități abilitate în domeniul concurentei
Art. 2 din DECIZIE nr. 2 din 16 martie 1999 pentru adoptarea reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 64 paragrafele 1 (i), (îi) şi 2 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi a reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 9 paragrafele 1 (1), (2) şi 2 din Protocolul nr. 2 privind produsele C.E.C.O., anexa la acord
- Anexa 1
Cazurile aflate sub incidența art. 64 din acordul european, care pot afecta atât piața C.E., cat și piața României și pot cădea în aria de competența a celor două autorități ale concurentei, vor fi tratate de Comisie și de OCCC în conformitate cu regulile stipulate în acest articol.
1. Notificarea
a) Autoritățile competente în materie de concurenta își vor notifica reciproc acele cazuri de care se ocupa și care, în conformitate cu principiul general prevăzut la art. 1, apar ca fiind și de competența celeilalte autorități.
b) Aceasta situație poate aparea, în particular, în cazuri care:
- implica activități anticoncurentiale pe teritoriul celeilalte părți;
- sunt relevante pentru activitatea desfășurată de cealaltă autoritate în aplicarea legii concurentei;
- implica remedii care cer sau interzic un anumit comportament pe teritoriul celeilalte autorități.
c) Notificarea prevăzută la acest articol va include suficiente informații pentru a permite o evaluare inițială de către partea primitoare a tuturor efectelor asupra intereselor sale. Copii de pe notificări vor fi prezentate în mod regulat Consiliului de Asociere, conform prevederilor acordului european.
d) Notificarea va fi facuta în avans, cat mai curând posibil și cel mai târziu în timpul investigatiei, dar cu suficient timp înainte de adoptarea unei soluții sau decizii, astfel încât sa dea posibilitatea unor observații și consultări și să permită autorității care desfășoară investigatia sa ia în considerare părerile celeilalte autorități și sa ia măsurile de remediere adecvate, conform prevederilor legii proprii, în vederea soluționării cazului respectiv.
2. Consultări și relații de bună înțelegere
Ori de câte ori Comisia sau OCCC considera ca activitățile anticoncurentiale desfășurate pe teritoriul celeilalte autorități afectează substanțial interese majore ale părții respective, aceasta poate cere consultarea cu cealaltă autoritate sau poate cere ca autoritatea competentă în materie de concurenta a celeilalte părți sa initieze procedurile corespunzătoare în vederea luării măsurilor de remediere conform legislației acesteia privind activitățile anticoncurentiale. Aceasta se va face fără a prejudicia vreo acțiune întreprinsă în conformitate cu legea concurentei părții solicitante și fără a stanjeni deplina libertate de luare a deciziei finale de către autoritatea celeilalte părți.
3. Realizarea unei înțelegeri
Autoritatea competența în materie de concurenta astfel solicitată va acorda deplina considerație punctelor de vedere și materialelor care vor fi prezentate de autoritatea solicitanta și, în special, naturii comportamentelor anticoncurentiale în discuție, agenților economici implicați și efectelor dăunătoare prezumate asupra intereselor majore ale părții solicitante.
Fără a aduce atingere vreunui drept sau vreunei obligații pe care le au, autoritățile competente în materie de concurenta, implicate în consultări în conformitate cu prevederile acestui articol, se vor strădui sa găsească o soluție reciproc acceptabilă în lumina intereselor majore în cauza.