Articolul 10
Conflict negativ de competența
Art. 10 din DECIZIE nr. 2 din 16 martie 1999 pentru adoptarea reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 64 paragrafele 1 (i), (îi) şi 2 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi a reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 9 paragrafele 1 (1), (2) şi 2 din Protocolul nr. 2 privind produsele C.E.C.O., anexa la acord
- Anexa 1
Atunci când Comisia și OCCC considera ca nici una dintre ele nu este competența să soluționeze cazul pe baza legislatiilor lor, se va iniția, la cerere, un schimb de păreri în cadrul Consiliului de Asociere. Comunitatea și România se vor strădui sa găsească o soluție reciproc acceptabilă, ținând seama de interesele majore implicate în cazul în speta, cu sprijinul Consiliului de Asociere, care poate face recomandări corespunzătoare, fără a aduce atingere prevederilor art. 64 paragraful 6 din acordul european și drepturilor individuale ale statelor membre ale Comunităților Europene, bazate pe propriile reguli în domeniul concurentei.
Activități economice sub incidența Tratatului de înființare a Comunității Europene a Carbunelui și Otelului (C.E.C.O.)