Începe proba gratuită

DECIZIE nr. 2 din 16 martie 1999 pentru adoptarea reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 64 paragrafele 1 (i), (îi) şi 2 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi a reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 9 paragrafele 1 (1), (2) şi 2 din Protocolul nr. 2 privind produsele C.E.C.O., anexa la acord

Articolul 1

Principii generale

Articolul 1

Principii generale

Art. 1 din DECIZIE nr. 2 din 16 martie 1999 pentru adoptarea reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 64 paragrafele 1 (i), (îi) şi 2 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi a reglementărilor necesare în vederea aplicării prevederilor art. 9 paragrafele 1 (1), (2) şi 2 din Protocolul nr. 2 privind produsele C.E.C.O., anexa la acord

  1. Anexa 1

Cazurile privind înțelegerile dintre agenți economici, deciziile asociațiilor de agenți economici și practicile concertate între agenți economici, care au ca obiect sau efect restrangerea, împiedicarea sau denaturarea regulilor concurentei, precum și cele privind exploatarea abuzivă a unei poziții dominante în ansamblul teritoriilor Comunității Europene sau României ori într-o parte substantiala a acestora, susceptibile sa afecteze comerțul între C.E. și România, vor fi rezolvate în conformitate cu principiile cuprinse în art. 64 paragrafele 1 și 2 din acordul european.

În acest scop, aceste cazuri vor fi examinate de Comisia Comunităților Europene (DG IV) (Comisia) din partea Comunității și de Oficiul Concurentei și Consiliul Concurentei (OCCC) din partea României.

Competentele Comisiei C.E. și ale OCCC în tratarea acestor cazuri vor fi cele care decurg din regulile existente în legislatiile respective din C.E. și România, inclusiv în cazurile în care aceste reguli se aplică agenților economici situați în afară teritoriului în cauza.

Ambele autorități vor proceda la rezolvarea cazurilor în conformitate cu propriile lor reguli de baza și având în vedere prevederile de mai jos. Regulile relevante de baza ale autorităților sunt: regulile de concurenta din Tratatul de înființare a C.E. și din Tratatul C.E.C.O., inclusiv legislația secundară privitoare la concurenta pentru Comisia C.E. și Legea română a concurentei nr. 21 din 10 aprilie 1996 pentru OCCC.

Activitățile economice sub incidența Tratatului C.E.