Articolul 8
Art. 8 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 29 decembrie 1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive
(1) Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă se constituie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și funcționează până la soluționarea definitiva a cererilor introduse în termenul prevăzut la art. 5 alin. (1).
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se va adopta, prin hotărâre a Guvernului, Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistenta anticomunistă.