Începe proba gratuită

LEGE nr. 204 din 28 decembrie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din LEGE nr. 204 din 28 decembrie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

(1) privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 septembrie 1992, astfel cum a fost modificată și completată prin pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a și a privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prin privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice și prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, dându-se articolelor o noua numerotare.

(2) Dispozițiile art. 8 alin. (1) devin aplicabile de la data de 1 ianuarie 2000.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 noiembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 30 noiembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ANDREI IOAN CHILIMAN