Articolul 54
Art. 54 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 361 din 12 iulie 2018 la nivel de grup de unități sanitare din rețeaua proprie a Ministerului Transporturilor pe perioada 2018-2020
- Capitolul II
(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 52 lit. b) și c) , precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 45 lit. e) , angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
(2) În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1) , acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
(3) Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) pentru a-și manifesta expres consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
(4) În cazul în care salariatul nu își manifestă expres consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3) , precum și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă conform alin. (2) , angajatorul poate dispune concedierea salariatului.