Articolul 49
Art. 49 din REGULAMENT nr. 10/4/2018 privind protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare
- Capitolul IV Stimulentele
- Secţiunea a 2-a Stimulentele pentru serviciile independente de consultanță de investiții sau serviciile de administrare de portofolii
(1) S.S.I.F. care furnizează servicii independente de consultanță de investiții sau servicii de administrare de portofolii nu acceptă beneficii nepecuniare dacă acestea nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate beneficii nepecuniare minore acceptabile, în conformitate cu prevederile alin. (2) și (3) .
(2) Următoarele beneficii sunt considerate beneficii nepecuniare minore acceptabile:
a) informații sau documentații care se referă la un instrument financiar sau la un serviciu de investiții și care sunt generice sau personalizate pentru a reflecta circumstanțele unui anumit client;
b) materiale scrise care provin de la o parte terță și care sunt comandate și plătite de un emitent sau de un potențial emitent pentru a promova o emisiune nouă a societății sau în cazul cărora firma terță este contractată și plătită de către emitent pentru a elabora în mod continuu astfel de materiale, cu condiția ca relația să fie clar comunicată în materiale și acestea să fie puse simultan la dispoziția tuturor S.S.I.F. care doresc să le primească sau publicului larg;
c) participări la conferințe, seminare și alte evenimente de formare având ca temă avantajele și caracteristicile unui anumit instrument financiar sau ale unui serviciu de investiții;
d) tratații cu o valoare minimă rezonabilă, cum ar fi alimente și băuturi în cursul unei întâlniri de afaceri sau al unei conferințe, al unui seminar sau al altor evenimente de formare menționate la lit. c) ; și
e) alte beneficii nepecuniare minore care au capacitatea de a spori calitatea serviciului furnizat unui client și care, având în vedere nivelul total al beneficiilor acordate de o entitate sau de un grup de entități, nu riscă, prin amploarea și natura lor, să afecteze obligația S.S.I.F. de a acționa în interesul superior al clientului.
(3) Beneficiile nepecuniare minore acceptabile sunt rezonabile și proporționale și nu riscă, prin amploarea lor, să influențeze comportamentul S.S.I.F. în vreun mod care să fie în detrimentul intereselor clientului relevant.
(4) Beneficiile nepecuniare minore sunt comunicate înainte de furnizarea serviciilor de investiții sau serviciilor auxiliare relevante către clienți.
(5) În conformitate cu prevederile art. 47 alin. (2) , beneficiile nepecuniare minore pot fi descrise în mod generic.