Articolul 6
Conferința națională ordinară
Art. 6 din REGULAMENT nr. 1.403/1 din 30 iunie 2018 de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România
- Capitolul II Forurile de conducere și control ale Ordinului
- Secţiunea a 2-a Conferința națională
(1) Conferința națională ordinară este constituită din membrii delegați ai filialelor teritoriale, cu drept de reprezentare proporțională. Filialele teritoriale vor asigura participarea la Conferința națională cel puțin a unui reprezentant al fiecărui județ cuprins în filială, conform prevederilor legii.
(2) Conferința națională se întrunește o dată la 4 ani, prin grija Consiliului național, care va alege locul desfășurării și data acesteia și va stabili documentele care vor fi supuse dezbaterii și aprobării conferinței.
(3) Conferința națională ordinară se convoacă cu cel puțin 120 de zile înaintea datei de desfășurare a acesteia.