Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 227 din 1 august 2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Scopul prezentei legi îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv implementarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, în vederea îmbunătățirii nivelului de performanță și sustenabilitate al fermelor de reproducție sau de creștere a păsărilor.
(2) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (1) se acordă potrivit prevederilor din partea a II-a cap. 1 secțiunea 1.1.1.1 „Ajutoare pentru investiții în active corporale și necorporale în exploatații agricole care au legătură cu producția agricolă primară“ din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE.
(3) Schema de ajutor de stat se notifică Comisiei Europene, conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene , cu modificările și completările ulterioare.