Articolul 4
Art. 4 din INSTRUCȚIUNE nr. 2 din 22 iunie 2018 privind întocmirea și depunerea raportării contabile la 30 iunie 2018 de către Fondul de garantare a asiguraților
(1) Raportările contabile la 30 iunie 2018 sunt semnate de persoanele în drept și de către administratorul sau persoana care are obligația gestionării Fondului și includ și numele în clar al acestora. Calitatea persoanei care a întocmit raportările contabile la 30 iunie 2018 se completează cu director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii.
(2) Prin persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de , cu modificările și completările ulterioare.