Începe proba gratuită

DECRET nr. 779 din 8 octombrie 1966 pentru modificarea unor dispoziţii legale privitoare la divorţ

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din DECRET nr. 779 din 8 octombrie 1966 pentru modificarea unor dispoziţii legale privitoare la divorţ

Taxa de timbru pentru acțiunea de divorț este de 3000 pînă la 6000 lei, ea stabilindu-se de președintele tribunalului în raport cu venitul net lunar al reclamantului.

În cazul împăcării soților sau al retragerii acțiunii de divorț în tot cursul judecații, precum și în cazul în care soțul care a obținut divorțul nu cere înscrierea mențiunii desfacerii căsătoriei în condițiile prevăzute de art. 39 din Codul familiei, se va restitui jumătate din taxa de timbru la cererea celui care a plătit-o. Dreptul la restituire se stinge dacă nu a fost exercitat în termen de un an de la data cînd s-a născut acest drept.

Soțul vinovat de desfacerea căsătoriei va fi obligat de instanța ca, în afară taxei de timbru, sa restituie celuilalt soț toate cheltuielile suportate de acesta din cauza procesului de divorț.

Pentru aplicarea dispozițiilor articolului de fața se vor emite instrucțiuni de către ministrul finanțelor și ministrul justiției.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.