Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 14 din 29 iunie 2018 privind întocmirea și emiterea certificatului profesional curent
(1) La nivelul Colegiului Medicilor din România se înființează Registrul unic al certificatelor profesionale curente.
(2) Certificatul profesional curent este eliberat de Colegiul Medicilor din România, prin colegiul teritorial al C.M.R. al cărui membru este sau a fost medicul, datele fiind valabile pentru perioada în care medicul este sau a fost înscris în colegiul respectiv.
(3) În cazul în care medicul a fost membru al C.M.R. în două sau mai multe colegii teritoriale, acesta va obține câte un certificat profesional curent de la fiecare din aceste colegii.