Începe proba gratuită

LEGE nr. 189 din 9 decembrie 1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

Articolul 7

Verificarea inițiativei de către Curtea Constituțională

Articolul 7

Verificarea inițiativei de către Curtea Constituțională

Art. 7 din LEGE nr. 189 din 9 decembrie 1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

(1) Curtea Constituțională, din oficiu sau pe baza sesizării președintelui Camerei Parlamentului la care s-a înregistrat inițiativa, va verifica:

a) caracterul constituțional al propunerii legislative ce face obiectul inițiativei;

b) îndeplinirea condițiilor referitoare la publicarea acestei propuneri și dacă listele de susținători prezentate sunt atestate potrivit art. 5;

c) întrunirea numărului minim de susținători pentru promovarea inițiativei, prevăzut la art. 74 și, după caz, la art. 150 din Constituție, republicată, precum și respectarea dispersiei teritoriale în județe și în municipiul București, prevăzută de aceleași articole.

(2) Primind sesizarea, președintele Curții Constituționale va desemna un judecător ca raportor și va stabili termenul pentru întrunirea judecătorilor, în vederea verificării inițiativei.

(3) Curtea Constituțională se pronunță în termen de 30 de zile de la sesizare asupra propunerii legislative și în termen de 60 de zile de la sesizare asupra propunerii de revizuire a Constituției.

(4) Decizia sau, după caz, hotărârea Curții Constituționale se comunică președintelui Camerei Parlamentului care a sesizat-o și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) De la data primirii hotărârii Curții Constituționale, Camera Parlamentului sesizată cu inițiativa legislativă începe procedura parlamentară de legiferare. În acest din urmă caz Curtea Constituțională se pronunță și asupra constituționalității propunerii de revizuire a Constituției, potrivit art. 146 lit. a) din Constituție, republicată.