Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 62 din 13 iunie 2018 privind organizarea și desfășurarea activităților de prevenire a corupției și de educație pentru promovarea integrității în cadrul Ministerului Afacerilor Interne
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Prevenirea corupției constituie ansamblul măsurilor realizate în scopul reducerii incidenței faptelor de corupție săvârșite de personalul MAI, al adoptării unui comportament integru și al creșterii încrederii cetățenilor în instituție.
(2) Prevenirea corupției se realizează prin:
a) activități de informare și instruire anticorupție a personalului MAI;
b) campanii/acțiuni de prevenire a corupției pentru conștientizarea cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție, adresate personalului MAI și cetățenilor;
c) managementul riscurilor de corupție;
d) evaluarea reacției instituționale la corupție;
e) activități de educație pentru promovarea integrității;
f) efectuarea testelor de integritate.