Articolul VI
Art. VI din LEGE nr. 129 din 15 iunie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
(1) Dispozițiile Regulamentului general privind protecția datelor se aplică plângerilor și sesizărilor depuse și înregistrate la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal începând cu data aplicării acestuia, precum și celor depuse înainte de 25 mai 2018 și aflate în curs de soluționare. Investigațiile efectuate pentru soluționarea acestora și investigațiile din oficiu, începute anterior datei de 25 mai 2018 și nefinalizate la această dată, sunt supuse dispozițiilor aceluiași regulament.
(2) Constatarea faptelor și aplicarea măsurilor corective, inclusiv a sancțiunilor contravenționale, după data de 25 mai 2018, se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor și cu cele ale dispozițiilor legale de punere în aplicare a acestuia, ale privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
(3) În cazul în care Regulamentul general privind protecția datelor și dispozițiile legale de punere în aplicare a acestuia prevăd o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior datei de 25 mai 2018 va fi sancționată conform dispozițiilor actelor normative în vigoare la data săvârșirii acesteia. În situațiile în care, potrivit Regulamentului general privind protecția datelor și dispozițiilor legale de punere în aplicare a acestuia, fapta nu mai este considerată contravenție, aceasta nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data de 25 mai 2018.