Articolul 1
Art. 1 din ORDIN nr. 1.945/C din 23 mai 2018 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești
Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect:
a) acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018;
b) acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018.