Articolul 33
Art. 33 din REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
- Titlul II Oferta publică
- Capitolul II Oferta publică de vânzare
- Secţiunea a 6-a Derularea ofertei publice de vânzare
(1) În cadrul unei oferte publice de vânzare derulate prin intermediul sistemului de tranzacționare al unui operator de piață/de sistem, un intermediar - participant la sistemul de tranzacționare poate să introducă, în numele unui client, un ordin în sistemul de tranzacționare prin care se derulează oferta, cu îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții:
a) subscrierea să fie însoțită de dovada depunerii de către client a fondurilor bănești aferente în contul colector deschis de intermediar pentru acest scop;
b) subscrierea să fie însoțită de declarația scrisă a agentului custode privind asumarea de către acesta a decontării contravalorii de clientul respectiv;
c) subscrierea să fie însoțită de o scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit din Uniunea Europeană sau de o instituție financiară nebancară înscrisă în Registrul special ținut de Banca Națională a României pentru acoperirea riscului de decontare asumat de intermediar, în conformitate cu regulile sale de administrare a riscului;
(la 24-09-2021, Litera c) din Alineatul (1), Articolul 33, Sectiunea a 6-a, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de )
d) subscrierea să fie însoțită de o declarație scrisă a intermediarului care preia subscrierea privind asumarea de către acesta a decontării contravalorii instrumentelor financiare subscrise de clientul respectiv.
(2) Valoarea totală a subscrierilor acceptate de intermediari conform prevederilor de la alin. (1) lit. d) va fi în limita a 300% din fondurile proprii determinate și raportate autorității competente conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 și ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
(3) În sensul alin. (1) lit. b) și d) , prin asumarea decontării de către intermediar se înțelege îndeplinirea tuturor formalităților pentru respectarea cerințelor prevăzute de reglementările în vigoare, inclusiv de reglementările depozitarului central referitoare la asigurarea disponibilității, la data decontării, a fondurilor corespunzătoare decontării tranzacțiilor aferente ordinelor. Emiterea declarației prevăzute la alin. (1) lit. b) și d) se poate face numai în condițiile asigurării respectării, la data emiterii acesteia, a prevederilor incidente privind prestarea de servicii și activități de investiții către un client, inclusiv a prevederilor - .
(la 15-11-2024, Alineatul (3), Articolul 33, Sectiunea a 6-a, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de )