Articolul 232
Art. 232 din REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
- Titlul VI Abuzul pe piață
- Capitolul II Dispoziții specifice privind aplicarea unor prevederi ale Regulamentului (UE) nr. 596/2014, precum și regulamentelor (UE) emise în legătură cu acesta
(1) În cazul în care instrumentele financiare subiect al unei posibile tranzacții, cum ar fi o tranzacție care vizează o nouă emisiune de instrumente deja emise, îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, art. 11 din același regulament se aplică în mod corespunzător în raport cu tranzacția respectivă.
(2) În cazul în care instrumentele financiare subiect al unei posibile tranzacții nu intră sub incidența art. 2 alin. (1) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, participanții la piață care divulgă informații evaluează, în funcție de detaliile specifice ale cazului, dacă instrumentul financiar subiect al sondării intră sub incidența art. 2 alin. (1) lit. d) din același regulament, în raport cu orice instrument financiar prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a)-c) din același act normativ, cum ar fi un instrument financiar emis de emitent sau de societatea-mamă. Participanții la piață care divulgă informații trebuie să fie în măsură să demonstreze justețea evaluării. În cazul în care instrumentul financiar intră sub incidența art. 2 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, art. 11 din același regulament se aplică în mod corespunzător în raport cu tranzacția respectivă.