Articolul 207
Art. 207 din REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
- Titlul IV Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
- Capitolul IV
- Secţiunea a 5-a
(1) În situația prevăzută la , instituția de credit poate participa și vota în cadrul AGA în condițiile în care prezintă emitentului o declarație pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal al instituției de credit, în care se precizează:
a) în clar, numele/denumirea acționarului în numele căruia instituția de credit participă și votează în cadrul AGA;
b) instituția de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acționar.
(2) Declarația prevăzută la alin. (1) trebuie depusă la emitent cu 48 de ore înainte de adunarea generală sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, în original, semnată și, după caz, ștampilată, fără îndeplinirea altor formalități în legătură cu forma acesteia. Emitentul admis la tranzacționare pe o piață reglementată acceptă declarația prevăzută la alin. (1) , fără a solicita alte documente referitoare la identificarea acționarului.