Articolul 151
Art. 151 din REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
- Titlul IV Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
- Capitolul III Informarea periodică și continuă
- Secţiunea a 4-a Operațiuni transfrontaliere aplicabile emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
(1) În cazul în care sediul social al emitentului se află într-o țară terță, A.S.F., dacă România este stat membru de origine, poate exonera emitentul de obligațiile prevăzute la , , , , și la art. 126-128 , art. 143 , art. 145-148 din prezentul regulament, precum și de la articolele ce stabilesc persoanele și/sau entitățile care au responsabilitatea privind întocmirea rapoartelor, cu condiția ca legislația țării terțe în cauză să stabilească obligații echivalente sau respectivul emitent să respecte cerințele legislative dintr-o țară terță pe care A.S.F. le consideră echivalente. A.S.F. informează ESMA cu privire la exonerarea acordată; informațiile care fac obiectul cerințelor impuse în țara terță se depun în conformitate cu și și se fac publice în conformitate cu , respectiv art. 116 , art. 117 alin. (7) și (8) , art. 123 , art. 124 și art. 149 .
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face în conformitate cu art. 152-160 .