Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață

Articolul 149

Articolul 149

Art. 149 din REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață

  1. Titlul IV Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
  2. Capitolul III Informarea periodică și continuă
  3. Secţiunea a 4-a Operațiuni transfrontaliere aplicabile emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată

(1) În cazul în care valorile mobiliare emise de un emitent pentru care România este stat membru de origine sunt admise la tranzacționare numai pe o piață reglementată din România, informațiile reglementate sunt întocmite și aduse la cunoștința publicului în limba română, cu excepția rapoartelor prevăzute la și art. 144 lit. A și B , art. 145 și 147 , care se aduc la cunoștința publicului și în limba engleză.

(la 24-09-2021, Alineatul (1) din Articolul 149, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV a fost modificat de )

(2) În cazul în care valorile mobiliare emise de un emitent pentru care România este stat membru de origine sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România și pe piețe reglementate din unul sau mai multe state membre, informațiile reglementate sunt făcute publice:

a) în limba română; și

b) în funcție de alegerea emitentului, fie într-o limbă acceptată de autoritățile competente din statele membre gazdă, fie într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional.

(3) În cazul emitenților pentru care România este stat membru gazdă și ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din statul membru de origine, precum și pe o piață reglementată din România și, după caz, din alte state membre gazdă, rapoartele trebuie făcute publice:

a) într-o limbă acceptată de autoritatea competentă din statul membru de origine; și

b) în conformitate cu alegerea emitentului, fie într-o limbă acceptată de A.S.F. și de autoritățile competente din statele membre gazdă, fie într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional. În sensul prezentului alineat, limba acceptată de A.S.F. este limba română.

(4) În cazul în care valorile mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România și, după caz, și în unul sau mai multe state membre, dar nu și pe o piață reglementată din statul membru de origine, informațiile reglementate sunt întocmite și aduse la cunoștința publicului, în funcție de alegerea emitentului, fie într-o limbă acceptată de A.S.F. și autoritățile competente ale statelor membre gazdă, fie într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional. În sensul prezentului alineat, limba acceptată de A.S.F. este limba română.

(5) În cazul unui emitent pentru care România este stat membru de origine, ale cărui valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din unul sau mai multe state membre, dar nu și pe o piață reglementată din România, informațiile reglementate sunt întocmite și aduse la cunoștința publicului, în funcție de alegerea emitentului, fie într-o limbă acceptată de autoritățile competente ale statelor membre gazdă, fie într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional. În plus, informațiile reglementate sunt întocmite și aduse la cunoștința publicului, în funcție de alegerea emitentului, fie în limba română, fie într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional.

(6) În cazul în care valorile mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată fără acordul emitentului, obligațiile prevăzute la alin. (1)-(5) nu revin emitentului, ci persoanei care a solicitat admiterea, fără acordul emitentului.

(7) Prin derogare de la alin. (1)-(6) , în cazul în care valorile mobiliare a căror valoare nominală unitară atinge cel puțin 100.000 euro sau, pentru titlurile de datorie emise în altă monedă decât euro, a căror valoare nominală unitară este echivalentă cu cel puțin 100.000 euro la data emisiunii sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, în unul ori mai multe state membre, informațiile reglementate trebuie aduse la cunoștința publicului, fie într-o limbă acceptată de autoritățile competente ale statelor membre de origine și gazdă, fie într-o limbă utilizată, în general, în sfera finanțelor internaționale, la alegerea emitentului sau a persoanei care, fără a avea consimțământul emitentului, a solicitat această admitere.

(8) Derogarea menționată la alin. (7) se aplică, de asemenea, titlurilor de datorie, cu valoarea nominală unitară cel puțin egală cu 50.000 euro sau, pentru titlurile de datorie emise în altă monedă decât euro, cu valoarea nominală unitară, la data emisiunii, echivalentă cu cel puțin 50.000 euro, care au fost deja admise la tranzacționare pe o piață reglementată în unul sau mai multe state membre, înainte de 31 decembrie 2010, atât timp cât aceste titluri de datorie nu sunt scadente.

(9) În cazul unei acțiuni în justiție referitoare la conținutul informațiilor reglementate, înaintată în fața unei instanțe dintrun stat membru, inclusiv din România, responsabilitatea cu privire la plata costurilor aferente traducerii respectivelor informații, în scopul derulării procedurilor judiciare, va fi stabilită în conformitate cu legislația națională din respectivul stat membru.

(10) Persoana fizică sau entitatea legală căreia i se aplică prevederile , și își poate îndeplini obligația de notificare către emitent numai într-o limbă de largă circulație în domeniul financiar internațional. În cazul în care primește o notificare de acest fel, emitentul nu are obligația de a furniza o traducere în limba română.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 24.09.2021

    Modificare

    REGULAMENT nr. 13 din 14 septembrie 2021

    (la 24-09-2021, Alineatul (1) din Articolul 149 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din REGULAMENT nr. 13 din 14 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 24 septembrie 2021 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.