Articolul 42
Art. 42 din ORDONANȚĂ nr. 18 din 18 august 2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) În bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, la capitolul 81.01 "Combustibili și energie", titlul 55 "Alte transferuri", este cuprinsă și suma de 124.024 mii lei ce se alocă pentru lucrări de modernizare și punere în siguranță a instalațiilor de la Uzina de apă grea din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare.
(2) Regia Autonomă pentru Activități Nucleare utilizează suma prevăzută la alin. (1) astfel: suma de 34.792 mii lei pentru plata obligațiilor sale către bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj și suma de 89.232 mii lei pentru plata obligațiilor comerciale față de Societatea Națională a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu.
(3) Societatea Națională a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu utilizează suma încasată de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare pentru plata obligațiilor sale către bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj.
(4) Sumele prevăzute la alin. (2) și (3) se gestionează de către Regia Autonomă pentru Activități Nucleare și de către Societatea Națională a Lignitului "Oltenia" - S.A. Târgu Jiu printr-un cont distinct deschis la Trezoreria Statului.