Începe proba gratuită

LEGE nr. 32 din 12 noiembrie 1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din LEGE nr. 32 din 12 noiembrie 1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor

  1. Capitolul 1

Aplicarea sancțiunii pentru contravenții se prescrie în termen de 3 luni de la data săvîrșirii faptei.

Cînd fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul cît pricina s-a aflat în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecata, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alineatul 1. Prescripția operează totuși, dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvîrșirii faptei.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazurile în care pricina s-a aflat în fața comisiei de judecată.

În cazul contravențiilor la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii și disciplina financiară, aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de 1 an de la data săvîrșirii faptei.