Începe proba gratuită

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 415 din 25 aprilie 2018 la nivel de grup de unități din Ministerul Afacerilor Interne

Articolul 56

Articolul 56

Art. 56 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 415 din 25 aprilie 2018 la nivel de grup de unități din Ministerul Afacerilor Interne

  1. Capitolul 7 Alte măsuri de protecție, în afara celor prevăzute de art. 10 și art. 11 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, pentru cei aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, în condițiile legii

(1) Personalul contractual care deține funcții de conducere în cadrul organizațiilor sindicale reprezentative și lucrează nemijlocit în cadrul unităților are dreptul la desfășurarea de activități sindicale în limita a cel mult 40 de ore pe lună în timpul programului normal de lucru, fără a fi degrevat de sarcinile de serviciu. Numărul de ore pe lună este alocat în total pentru întreaga structură de conducere a organizației sindicale.

(2) Planificarea activităților prevăzute la alin. (1) se aduce la cunoștința șefului unității, de regulă, cu cel puțin trei zile înainte de data desfășurării acestora.

(3) Orele neefectuate într-o lună nu pot fi reportate în luna/lunile următoare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.