Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 652 din 23 aprilie 2018 privind cooperarea cu prestatorii externi de servicii în materie de solicitare a vizelor de intrare în România
(1) Pe baza rezultatelor evaluării, Centrala M.A.E. decide asupra aprobării cooperării, în statele acreditare, cu prestatori externi de servicii privind cererile de acordare a vizelor de intrare în România. În cazul acordării, aprobarea Centralei M.A.E. va cuprinde cel puțin următoarele referințe:
a) grupul-țintă al prestatorilor externi de servicii care vor intra în procedura de selecție;
b) criteriile de calificare: capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economico-financiară, dotări tehnice specifice;
c) criteriile de selecție: criterii de atribuire, factori de evaluare;
d) serviciile care se contractează, potrivit art. 2 alin. (2) .
(2) Ulterior aprobării Centralei M.A.E. și obținerii avizelor prevăzute de legislația locală, misiunile diplomatice inițiază procedura de selecție a prestatorilor externi de servicii în vederea contractării acestora.