Articolul 61
Art. 61 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 59.493 din 20 decembrie 2012 la nivelul grupului de unități din sectorul de activitate construcții de mașini pe anii 2013-2014
- Capitolul III Salarizarea
(1) Sporurile minime ce se acordă la salariul de bază, în condițiile prezentului contract, sunt:
a) pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, proporțional cu timpul efectiv lucrat în condițiile respective, 10%;
b) pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale, 100%;
c) pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, diferența pe tranșe de vechime stabilindu-se prin contractul colectiv de muncă de la nivel de unități;
d) pentru lucrul în timpul nopții, 25%.
(2) Pentru condiții nocive de muncă, pe baza determinărilor efectuate de organele de specialitate, proporțional cu timpul efectiv lucrat în condițiile respective, se acordă un spor de 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate.
(3) Pentru exercitarea și a unei alte funcții se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcției înlocuite, începând cu luna a 3-a de cumul; cazurile în care se aplică această prevedere și cuantumul sporului se vor stabili prin negocieri la contractele de muncă la nivel de unități.
(4) Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unități pot fi negociate și alte categorii de sporuri.
(5) La nivelul unității se poate negocia introducerea unor sporuri în salariul de bază.