Articolul 186
Art. 186 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 59.493 din 20 decembrie 2012 la nivelul grupului de unități din sectorul de activitate construcții de mașini pe anii 2013-2014
- Capitolul IX Drepturi și imunități sindicale
(1) Cu ocazia negocierilor colective, părțile pot apela la experți din interior sau exterior.
(2) Împuterniciții organelor de conducere ale organizațiilor patronale, precum și ai federațiilor sindicale semnatare vor verifica, la sesizarea uneia dintre părți, modul în care sunt respectate prevederile din prezentul contract; administrațiile vor asigura intrarea în unitate a acestora în conformitate cu Regulamentul intern, precum și protecția în unitate, pe durata verificării, cu respectarea normativelor în vigoare.
(3) Angajatorii recunosc dreptul organizațiilor sindicale reprezentative de a verifica la locul de muncă modul în care sunt respectate drepturile salariaților prevăzute în contractele colective de muncă.