Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 3.353 din 20 martie 2018 privind aprobarea de noi domenii în cadrul școlilor doctorale organizate în instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat acreditate
În vederea aprobării noului domeniu, instituțiile de învățământ superior acreditate vor elabora un dosar, în două exemplare, care va conține următoarele:
a) hotărârea senatului universitar privind înființarea domeniului în cadrul școlii doctorale;
b) raportul de autoevaluare internă a școlii doctorale în care este încadrat domeniul propus spre aprobare;
c) curriculum vitae și listele de lucrări pentru cei trei conducători de doctorat;
d) ordinele ministrului privind acordarea calității de conducător de doctorat sau a atestatului de abilitare;
e) dovada afilierii la școala doctorală;
f) extras din Hotărârea Guvernului prin care sunt aprobate studiile de licență și masterat în domeniul propus spre aprobare;
g) extras din planurile de învățământ care includ cursurile de etică și integritate academică;
h) cererea privind aprobarea domeniului solicitat.