Articolul II
Art. II din LEGE nr. 80 din 28 martie 2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.
2. La se modifică și va avea următorul cuprins:
d) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat, inclusiv unitățile conexe, precum și personalul din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6);
3. La se modifică și va avea următorul cuprins:
NOTĂ:
1. Salariul de bază al directorului general din cadrul Institutului Național de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 10%.
2. Salariile de bază ale persoanelor care ocupă funcția de director în cadrul centrelor de transfuzie regionale și județene, respectiv al Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, nu pot fi mai mici decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 5%.
3. Salariile de bază prevăzute la gradul I și II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
4. La se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii.
5. La se introduc două noi puncte, punctele 4^1 și 4^2, cu următorul cuprins:
4^1. Salariile de bază prevăzute la lit. c) și d) se aplică și personalului din cadrul Gărzilor Forestiere.
4^2. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
6. La se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
5. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și personalului contractual din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.