Articolul 4
Art. 4 din INSTRUCȚIUNI nr. 1 din 16 februarie 2018 privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către Fondul de garantare a asiguraților
(1) Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept și de către administratorul sau persoana care are obligația gestionării Fondului și includ și numele în clar al acestora. Calitatea persoanei care a întocmit situațiile financiare anuale se completează cu director economic, contabil-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii.
(2) Prin persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de , cu modificările și completările ulterioare.