Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 112 din 15 martie 2018 privind reorganizarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale "Mihai Cristea" Suceava, prin divizarea parțială a Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, și privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum și pentru modificarea unor acte normative conexe
(1) Banca preia patrimoniul constituit din bunuri aparținând domeniului public al statului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și din bunuri proprii, datorii și alte active de la Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, pe baza situațiilor financiare anuale întocmite potrivit prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, și a protocolului de predare-primire încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, care va cuprinde și prevederile bugetare, și execuția bugetară pe anul curent aferentă activității care se predă la data încheierii acestuia.
(2) Banca administrează terenuri aparținând domeniului public al statului, în suprafață de 2,00 ha, indispensabile activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic, având datele de identificare prevăzute în privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare.