Începe proba gratuită

DECRET nr. 415 din 5 decembrie 1979 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor socialiste militarizate în timp de război

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din DECRET nr. 415 din 5 decembrie 1979 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor socialiste militarizate în timp de război

  1. Capitolul 2 Controlul activităţii unităţilor socialiste militarizate

Comandantul militar este șeful militar al întregului personal al unității socialiste militarizate și are obligația sa urmărească aigurarea tuturor condițiilor necesare pentru realizarea întocmai și la timp a sarcinilor din planul de mobilizare a economiei naționale.

În exercitarea atribuțiilor ce le au, comandantii militari care nu sînt și directori nu substituie conducerea administrativă.

Comandantii militari pot transmite măsurile apreciate ca necesare, sub forma de dispoziții, conducerii administrative, care este obligată să le execute. În cazul în care conducerea administrativă are obiecțiuni cu privire la o astfel de dispoziție, comandantul militar va raporta despre aceasta Ministerului Apărării Naționale, care va hotărî în colaborare cu organul central sau local căruia i se subordonează unitatea respectiva.