Articolul 64
Art. 64 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 32 din 10 ianuarie 2018 la nivel de grup de unități aflate în administrarea/subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București pentru anii 2017-2019
- Capitolul 2
(1) a) În cazul modificării sursei și a modului de finanțare, precum și în cazul externalizării și privatizării, potrivit legii, pentru unități, secții, ambulatorii de specialitate etc., angajatorul semnatar al contractului individual de muncă va prevedea în actele de predare-primire ca angajatorul care preia să asigure continuitatea pentru minimum 5 ani a contractului individual de muncă al personalului preluat, conform prevederilor legale aplicabile în domeniu.
b) În situația prevăzută mai sus, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București va sprijini rezolvarea cazurilor ivite prin consultarea reprezentanților organizațiilor sindicale afiliate, organizațiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
(2) Schimbarea persoanei juridice care angajează nu dă dreptul la o salarizare sub nivelul prevăzut de legislația în vigoare pentru funcția și gradul profesional respective, indiferent de sursa de finanțare.
(3) În toate cazurile în care se procedează la o reducere de personal, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București sau reprezentanții acestora la nivel de unitate, vor consulta organizațiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă în ceea ce privește posturile reduse și salariații care urmează să fie disponibilizați.